Iată
întrebarea cea mai grea.
Nu de răspuns la ea, ci de înţeles
răspunsul. Căci toată lucrarea aceasta fiind o taină, o lucrare
duhovnicească, nu-i uşor să fie înţeleasă.
Orice
naştere este o taină şi o durere. Aşa este şi naşterea din
nou.
Cum nu există nici trupeşte o naştere fără dureri, aşa nu poate fi, mai ales, aceasta. Ceea ce se naşte fără durere, nu are viaţă, este născut mort. Cea dintâi condiţie şi cei dintâi semn al unei naşteri adevărate este durerea.
Cum nu există nici trupeşte o naştere fără dureri, aşa nu poate fi, mai ales, aceasta. Ceea ce se naşte fără durere, nu are viaţă, este născut mort. Cea dintâi condiţie şi cei dintâi semn al unei naşteri adevărate este durerea.
La primirea Cuvântului lui Dumnezeu, în fiinţa noastră cea veche se trezeşte conştiinţa stării noastre de păcat. Durerea pentru păcatul pe care l-am făptuit şi în care am zăcut până acum creşte din ce în ce mai mult, pe măsură ce Cuvântul lui Hristos lucrează în inima noastră.
Din
durere creşte căinţa, din căinţă, lacrimile, din lacrimi,
rugăciunea de izbăvire şi iertare…
Din
rugăciune, credinţa în Sângele Crucii lui Hristos, iertarea şi
răscumpărarea Lui…
Din
credinţă, primirea Duhului Sfânt…
Lucrarea
Cuvântului în mintea noastră şi a Duhului în inima noastră
aduce schimbarea şi înnoirea minţii noastre dându-ne o minte nouă
cu o gândire nouă.
Schimbarea
şi înnoirea inimii noastre ne dau apoi o simţire nouă.
O
fiinţă nouă se naşte în noi. O altă fiinţă a noastră, un alt
eu al nostru, cu alţi ochi, cu alt grai, cu altă inimă, cu alte
umblări.
Numai
că această fiinţă a noastră nu se naşte în afară, ci
înlăuntrul nostru se naşte, crescând în vechea noastră fiinţă.
Întocmai cum se naşte un pui înăuntru, în coaja unui ou.
Când
fiinţa puiului din coaja de ou s-a împlinit şi este gata pentru
viaţă, atunci coaja lui se sparge, iar el iese la rostul adevăratei
vieţi pentru care era rânduit… La viaţa pentru care a fost
semănat în ou, pentru care s-a făcut şi a înviat, crescând şi
desăvârşindu-se până în clipa când este gata să iasă.
Naşterea
din nou este ca şi clipa când puiul învie – acolo în coaja lui,
luând fiinţă şi căpătând chip.
Luăm
fiinţă în Hristos şi căpătăm Chipul Lui (Galateni 4:19O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi!).
E durerea primei zvâcniri spre viaţă. Chinul primei descătuşări din moarte. E cel dintâi pas spre Lumină. Iar aceasta este luptă şi durere…
E durerea primei zvâcniri spre viaţă. Chinul primei descătuşări din moarte. E cel dintâi pas spre Lumină. Iar aceasta este luptă şi durere…
Şi
numai după aceasta se preface în bucurie (Ioan 16:21Femeia, când e să nască, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar după ce naşte copilul nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s’a născut om pe lume.).
Într-o bucurie negrăită şi strălucită, ca o despovărată iertare, ca o fericită înviere…
Într-o bucurie negrăită şi strălucită, ca o despovărată iertare, ca o fericită înviere…
Dar precum scopul vieţii puiului care s-a făcut şi s-a dezvoltat un timp în coaja oului său nu este ca să rămână pe totdeauna închis şi mărginit în coaja sa, tot astfel marele scop al vieţii şi fiinţei noastre celei noi nu este să rămânem pe totdeauna în trupul firii noastre pământeşti. Ci firea noastră cea nouă se naşte şi se dezvoltă în noi, ca în coaja slabă şi trecătoare a acestui trup, pentru un alt rost: pentru slava şi împărăţia cea minunată şi veşnică a lui Hristos.
Şi
precum vine clipa ca puiul să iasă din coaja în care a stat şi
s-a format o vreme, ca să pătrundă uimit într-o lume nouă,
nebănuită şi nemărginită, plină de o lumină şi o frumuseţe
pe care el nici nu şi-o putuse închipui, tot astfel întreaga
noastră fiinţă duhovnicească va pătrunde în negrăita fericire
a stării cereşti pentru care este rânduită. Abia atunci, când ni
se va desface cortul acesta, învelişul acestui trup şi coaja
aceasta slabă o vom părăsi, vom vedea în ce nouă viaţă
intrăm.
Şi
precum odată eliberat din coaja sa, puiul nici n-ar mai putea, nici
n-ar mai voi cu nici-un preţ să intre din nou în coaja lui, –
tot astfel şi cu omul nostru cel nou, pentru nimic n-ar mai dori şi
n-ar mai putea să se întoarcă în vechea fire stricată şi
chinuitoare ca o temniţă grea în care fusese.
Aceasta
este naşterea din nou. Aceasta este taina şi acesta este rostul ei.
De aceea fără ea nu se poate nici vedea nici moşteni împărăţia
lui Dumnezeu cea tainică şi duhovnicească. Cum nu poate un pui
fără să iasă din oul lui.
Lucrarea Domnului şi Împărăţia Lui se propovăduiesc în lumea aceasta şi se dobândesc din lumea aceasta, dar ele nu sunt din lumea aceasta (Ioan 18:36Iisus a răspuns: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s’ar fi luptat ca să nu le fiu predat Iudeilor. Dar, acum, împărăţia Mea nu este de aici”.).
Lucrarea Domnului şi Împărăţia Lui se propovăduiesc în lumea aceasta şi se dobândesc din lumea aceasta, dar ele nu sunt din lumea aceasta (Ioan 18:36Iisus a răspuns: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s’ar fi luptat ca să nu le fiu predat Iudeilor. Dar, acum, împărăţia Mea nu este de aici”.).
Tot
aşa şi noi, ne naştem în lumea aceasta, suntem pentru o vreme în
lumea aceasta, dar nu vom fi veşnic în ea.
De aceea în înţeleapta Sa orânduire a tuturor lucrurilor cu rostul lor, Tatăl nostru Cel Ceresc, creând Taina Vieţii, a păstrat această Taină sub Mâna Sa. De fiecare dată noi gândim la ea, ne minunăm de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi-L slăvim pe Făcătorul şi Binefăcătorul nostru.
De aceea în înţeleapta Sa orânduire a tuturor lucrurilor cu rostul lor, Tatăl nostru Cel Ceresc, creând Taina Vieţii, a păstrat această Taină sub Mâna Sa. De fiecare dată noi gândim la ea, ne minunăm de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi-L slăvim pe Făcătorul şi Binefăcătorul nostru.
Fericim
pe toţi acei care se nasc şi se desăvârşesc sănătoşi
duhovniceşte, crescând spre rostul fericit la care am fost chemaţi.
Şi
deplângem pe cei care nici n-au ajuns să se nască sau au şi murit
îndată după naştere în coaja lor nefericită. Aceştia vor fi
aruncaţi cu scârbă şi cu dispreţ în prăpastia gunoaielor
veşnice.
Drag
suflet tânăr, tu cum stai în privinţa aceasta? Te-ai născut tu
din nou, din Cuvântul şi din Duhul Domnului sau nu?
Ai
tu în fiinţa ta trupească o altă fiinţă, fiinţa ta cea
duhovnicească, vie, trează şi sănătoasă?
Se
dezvoltă omul tău cel nou în tine, după Chipul lui Hristos, spre
statura plinătăţii Lui (Efeseni 4:13... până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos.) şi spre scopul cel veşnic
pentru care a semănat-o în tine Hristos? Sau nu!?
Să
ştii că nu-i de-ajuns că te-ai născut din părinţi credincioşi.
Din ei s-a născut trupul tău, carnea ta. Iar carnea şi sângele nu
vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Ci
trebuie să te naşti şi tu de Sus, trebuie să te naşti din nou şi
tu din Dumnezeu. Altfel tu nu poţi vedea împărăţia lui Dumnezeu.
Părinţii tăi o vor vedea, dar tu nu.
Trebuie
să fim născuţi cu toţii din nou.
Cea
mai mare nenorocire a Lucrării Domnului sunt cei care vin şi rămân
în ea fără naşterea din nou… Căci cine este născut din
Dumnezeu nu păcătuieşte. Dar cine păcătuieşte este de la diavol
(1 Ioan 3:8,9Cel ce săvârşeşte păcatul e de la diavolul, pentru că diavolul încă de la’nceput păcătuieşte. Pentru aceasta S’a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să strice lucrurile diavolului.
Tot cel ce este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa Sa rămâne în el; şi el nu poate păcătui, pentru că e născut din Dumnezeu.
).
Traian
Dorz, Cărarea tinereţii curate - "Ce este naşterea din nou?"