Mulți filozofi și savanți au ajuns la credința că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Și noi, monahii, învățăm ziua și noaptea Legea Domnului, dar nu toți ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El.
A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaște pe Dumnezeu e altceva.
Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Domnul; există suflete care nu L-au cunoscut, dar cred în El; și, în sfârșit, există oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, și printre aceștia din urmă există mulți oameni învățați.
La necredință se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea și prin știința lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu se descoperă decât sufletelor smerite.
Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînțeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt.
Unii se ostenesc toată viața lor să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar aceasta nu e de folos pentru sufletul lor.
Dar dacă ne vom strădui să cunoaștem ce este înăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în sufletul unui sfânt — împărăția cerurilor, iar în sufletul unui păcătos — întuneric și chin.
Și e de folos să știm aceasta, pentru că vom locui veșnic fie în Împărăție, fie în chinuri.
Cel leneș la rugăciune cercetează cu nesaț tot ce vede pe pământ și în cer, dar cum este Domnul nu știe și nici nu se străduiește să cunoască, iar când aude învățătura despre Dumnezeu, el spune:
"Cum e cu putință a cunoaște pe Dumnezeu? Și tu de unde Îl cunoști?"
Îți voi spune: "Duhul Sfânt dă mărturie despre Dumnezeu (1 Ioan 5:6)Acesta este Cel care a venit prin apă și prin sânge; Iisus Hristos; nu numai prin apă; ci prin apă și prin sânge; și Duhul Cel ce mărturisește, pentru că Duhul este adevărul.. El Îl cunoaște și ne învață și pe noi".
"Dar oare Duhul se vede?"
Apostolii L-au văzut pogorând în chip de limbi de foc, dar noi Îl simțim în noi. Este mai dulce decât tot ce-i pământesc. Pe El L-au gustat prorocii și au vorbit norodului, și norodul le dădea ascultare. Sfinții Apostoli au primit pe Duhul Sfânt și au propovăduit oamenilor mântuirea netemându-se de nimic, fiindcă Duhul lui Dumnezeu îi întărea.
Guvernatorului care-l amenința cu răstignirea dacă va mai propovădui, Apostolul Andrei i-a spus:
"Dacă m-aș teme de cruce, n-aș mai propovădui-o."
Așa și toți ceilalți apostoli și apoi mucenicii și, mai apoi, sfinții cuvioși mergeau cu bucurie la chinuri și suferință.
Și toate acestea pentru că Duhul Sfânt e bun și dulce și El atrage sufletul să iubească pe Domnul și din pricina dulceții Duhului Sfânt sufletul nu se teme de suferințe.
Siluan Athonitul, Despre cunoașterea lui Dumnezeu, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei